26 aprilie 2024
vineri, 26 aprilie 2024
17.1 C
București

Cuvântul Nou din iunie 2008 : „Gopo şi omuleţul său, imaginile unei noi mărci poştale”

Primul cineast român care a câştigat un Palme d’Or la Cannes (1957), Ion Popescu – Gopo şi ‘omuleţul’ de desene animate pe care l-a creat el sunt imaginea unei noi emisiuni filatelice, lansată oficial, duminică, la Romexpo, la Expoziţia Filatelică Mondială EFIRO 2008. Noua marcă poştală – ‘Gopo – 7 Arte, Grand Prix Tours (Franţa) 1958’- este dedicată împlinirii a 50 de ani de când filmul de animaţie ‘7 Arte’, realizat de Ion Popescu – Gopo a câştigat Marele Premiu la Festivalul de Film de la Tours, Franţa.

Directorul Romfilatelia, Cristina Popescu, a precizat că emisiunea filatelică reprezintă un bloc de două timbre, înfăţişând imaginea cineastului român şi a personajului său, având o hologramă de argint.

Lansarea a fost făcută în prezenţa actorilor Iurie Darie şi Anca Pandrea, a directorului agenţiei Babel Communications, Călin Diaconu, care a oferit imaginile pentru noile timbre, şi a compozitorului Dumitru Capoianu, cel care a realizat muzica peliculei ‘7 Arte’.
’O lume întreagă încape într-un timbru şi fiecare are povestea sa, o lumea a lui, pe care ne îndeamnă s-o cunoaştem’, a mai spus el.

Ion Popescu – Gopo este creatorul mai multor filme de desene animate având ca personaj central un “’omuleţ”, schiţat din câteva linii şi pus în faţa problemelor lumii contemporane, creaţie ce i-a adus celebritatea şi care a intrat în istoria cinematografiei drept ‘’omuleţul lui Gopo”.

Gopo a debutat în 1949 cu scurt-metrajul ‘Punguţa cu doi bani’.
Recunoaşterea internaţională i-a fost adusă de ‘omuleţul’, din ‘’Scurtă istorie”, distins cu numeroase premii naţionale şi internaţionale.

Ion Popescu-Gopo a experimentat noi tehnici de animaţie, cum ar fi mişcarea acelor de gămălie, în filmul ‘Şi totuşi se mişcă’ (1980), a firelor de tutun – ‘Animagic film’ (1981) sau animarea obiectelor, statuetelor – ‘Tu’ (1983).

Sâmbătă a fost lansată o emisiune comună România – Kuweit, pe 23 se va lansa emisiunea comună România – Federaţia Rusă, cu participarea preşedintelui Traian Băsescu, pe 24 iunie, ‘Castele din România’, pe 25 se va lansa emisiunea ‘500 de ani de la tipărirea primei cărţi pe teritoriul României’, iar pe 26, emisiunea ‘Iaşi – 600 de ani de atestare documentară’.
Considerată una dinte cele mai importante manifestări filatelice, expoziţia de la Bucureşti reuneşte peste 800 de colecţii, aparţinând unui număr de 650 de colecţionari din 74 de state.
Manifestarea este dedicată împlinirii a 150 de ani de la emiterea primelor timbre poştale româneşti ‘Cap de Bour’ şi este organizată de Compania Naţională Poşta Română în colaborare cu Federaţia Filatelică Română, sub înaltul patronaj al Preşedinţiei României, al Federaţiei Internaţionale de Filatelie şi al Asociaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor

sursa :  /adt.arcanum.com/

Similar Articles

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

Gopo în presă