În anul 1957, premiul Palme d’Or al festivalului de la Cannes a fost acordat tânărului artist român Ion Popescu Gopo pentru filmul de desene animate intitulat Scurtă istorie.
Au trecut de atunci exact douăzeci de ani, timp în care această dată, care a însemnat consacrarea internaţională a unei personalităţi, a ajuns să se identifice tot mai mult cu actul de naştere a filmului românesc de animaţie. Ceea ce a fost înainte a luat, retrospectiv, aspectul unui proces de gestaţie, devenind un fel de perioadă prenatală a celei de a opta arte în România. Astfel Incit filmul românesc de animaţie, dacă nu se sfîrşeşte, în schimb începe cu Ion Popescu Gopo, care a scos, acum douăzeci de ani, Intr-o zi de mai, această artă din anonimat.
Intîi, copilul gigant care este Gopo, s-a jucat cu vieţuitoare mici, albine, porumbei, răţoi şi iepuraşi, căci fiinţele enorme au o simpatie deosebită pentru tot ceea ce are nevoie de ocrotire şi tandreţe. Aceste vieţuitoare mici erau totuşi prea mici pentru un părinte atît de mare şi atunci copilul demiurg a descoperit jucăria cu adevărat demnă de el, globul pămintesc, trecînd de la aventura răţoiului neascultător direct la aventura colosală a Terrei.
Luînd în mîinile sale pămîntul, Gopo l-a luat împreună cu trecutul şi viitorul lui, l-a luat ca pe un destin astronomic şi geologic a cărui supremă încununare am fost noi, oamenii fragili, imperfecţi şi cam puerili în jocul nostru primejdios de-a viaţa, de-a tehnica, de-a arta. Puterile noastre slabe, trebuinţele noastre limitate fac din noi nişte copii eterni, copii ai cosmosului care ne-a dat naştere. Munca, efortul, strădania noastră neîntreruptă sunt jocuri de copii în comparaţie cu forţele uriaşe care ne-au aruncat pe o planetă provincială, într-o margine de univers. Chipul nostru este acela al unui omuleţ naiv, maliţios şi inventiv, in raport cu universul, sîntem acest omuleţ pueril, dar şi răzbătător care a umanizat pămîntul, flora şi fauna, umanizîndu-se pe el însuşi şi pregătindu-se să umanizeze cosmosul. Sîntem omuleţul lui Gopo, omuleţul făurar, artist, cosmonaut, omuleţul care nu-i decît expresia plină de umor şi lirism a omului total.
Cu expresia lui mirată de adult copilăros, cu pretenţia lui de a cultiva o floare, deşi e gol şi lipsit de adăpost, cu reacţiile lui infantile în faţa adversităţilor naturale, acest omuleţ parcurge aventura omenirii de la caverne la primul cosmonaut. Exactă în sensurile ei fundamentale, această aventură comică este plină de grandoare şi patetism.
Cu prilejul împlinirii vîrstei de douăzeci de ani, să aducem omagiul nostru emoţional acestui omuleţ primordial care este şi cel dintîi erou al filmului românesc de animaţie.
„Scurtă istorie” în presa vremii
Palmaresul «micului juriu» a contrastat din fericire cu cel al «marelui juriu» acordînd Palma de aur unui desen animat românesc: Scurtă istorie. Nu ştim nimic despre realizatorul şi autorul Ion Popescu Gopo, care trebuie să fie tînăr. Filmul său acumulează în zece minute idei poetice, într-o povestire umoristică plină de ritm şi imaginaţie. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney,nici lui Grimault, nici lui Rosutof, nici şcolii cehoslovace sau sovietice. Acest filmuleţ a fost la Cannes o descoperire care trebuie semnalată prin strălucirea unui mare premiu.
Georges Sadoul «ies Lettres franţaises» 23—29 mai 1957
Diavolul binefăcător al acestui nobil univers delicat şi tonic, intercalat In forfota timpului şi a existenţei agitate, se cheam cu numele pămîntesc de Gopo, celebru şi căutat de jur-împrejurul planetei. Filmele acestui român, cu numele derivat din Popescu, a ridicat Popeştii noştri, luaţi pînâ deunăzi în glumă şi răspăr, pînă la prestigiu mondial. America îi cere Buftei filmele lui, pe nevăzute, în activitatea artistică internaţională, Gopo e prezenţă românească, fericită pentru faima ţării şi a poporului nostru, al cărui geniu începe să circule printre popoare…
Tudor Arghezi «Contemporanul»
…Atunci Gopo va zice: vreţi desen animat? Adică fabulă? Adică o poveste cu
animale diverse? Ei bine, am să vă aduc eu un personaj cum n-a mai fost încă in aceste istorii. Un personaj al cărui pitoresc, al cărui comic şi a cărui absurditate vă vor uimi şi înduioşa. Vreţi eroi inediţi? Vă voi aduce omul. Şi fiindcă e prima oară că vă este prezentat, iar pe de altă parte pentru că azi facerea de cunoştinţă prin metoda autobiografiei este tot mai obişnuită, vă voi da aci, pe scurt, întreaga lui curioasă scurtă poveste.
D.I. Suchianu («Viaţa Românească», nr. 8
Gopo refuză excesul de candoare, iar dacă e vorba să pară copil, preferă să fie un copil teribil, care cunoaşte nu numai prima carte din Pentateuh, ci şi teoria Kant- Laplace şi părerile lui Darwin, şi ipotezele cu privire la anul geofizic. Jocul naivităţii este înlocuit nu cu un spirit doct sau cu pedanteria, ci cu un alt joc, jocul erudiţiei dezinvolte. De aceea Gopo străbate tenebrele fără să fie copleşit de spaime. Miliarde de ani sunt comprimate degajat şi voios în opt minute de desen animat, iar omenirea ajunge de la matriarhat la zborurile interplanetare în cîteva secunde, adică atît cît ţine urcatul unei scări. Effel voia să pară un băieţel care priveşte în jur cu ochi rotunzi. Pe Gopo nu-l miră nimic şi nimic nu i se pare cu neputinţă. El arată naşterea planetei noastre ca pe un eveniment clar, pe care are aerul că-l poate reproduce oricînd într-un laborator. Cosmosul îl vede ca un mediu familiar, prin care autorul se plimbă sigur de el. Dacă e vorba de credulitate, atunci credulitatea lui Gopo este credulitatea celui care are convingerea că într-o vară îşi va petrece vacanţa în constelaţia Orion.
Ecaterina Oproiu «Scinteia»
Pe lingă umorul său neobosit, Gopo adaugă toate resursele animaţiei: desen animat, animarea obiectelor, supraimpresiune, accelerare, desen pe peliculă, cu o frumoasă intrepiditate. Spectatorii de aseară nu i-au precupețit aplauzele care au fost, cred, cele mai intense aplauze din seara inaugurală.
André Martin
(Extras din «Tours 1959», Revue des Journées du Clnéma)
